Ramai
de Fainarea Maria Mihaela
Nu te vad
Esti atat de departe.
Caci chipul tau agata momentele cu noi
Pe peretii sufletului meu
Nu ma inteleg
Am amutit nesarutandu-ti respiratia cu urechile
Si nici nu mai aud nimic
Caci gura ta e in infinitul inimii acesteia furtunoase
Palmele tale musca din peretii ei
Caci drumul spre fericire se scurteaza
Te chinui in mine si nu te pot lasa sa pleci
Dar casa ta se strange intr-un pumn de om
Ai ajuns.Te am in maini.Te simt cu fiecare fir din piele
Dar te pierd printre degete
Din cauza aburilor
Sufletului meu decongelat in stransoarea bratelor tale
Te simt vorbindu-mi prin semne
Atingandu-mi corzile vietii
Dar esti iar ascuns
In debaraua plina de praf
Lumina lumanarilor calauzitoare de spirite
Ti-adapa pasii spre mine
Iar scarile cad,in urma talpilor tale
Acid sulfuric ramanand
Si uite-ne aici
eu si necunoscutul pustnic al sufletului meu
Pe insula realitatii
din bucati de lemn de fag
Vorbele tale
Pleznesc frunzele tapetate injuru-mi
Pana ce ochii
Se curata de nisip amestecat cu sare
Apele din jurul insulei
Erau pozele decolorate
In transparentele lacrimi
Mult prea sarate
Ai plecat cucerind batai ale inimilor
Iar atunci totul s-a transformat in foc
Eliberand cuvinte incandescente
Ce explodeaza in mine
Si in realitate a mocnit
un cerc al Pacificului
Inscriptionat pe pieptul tau
Cu limba mea absorbitoare de flacari
Scarile au cazut in alte infinuri pustii
Iar tu ai ramas stapanul realitatii mele
Ce ma dezmiarda in fiecare dimineata
Cu gustul de pepene scurs pe trupul meu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu